Ingrediente
400 g carne de vită muşchi
200 g ciuperci
1 ceapă mică
o jumătate de ardei iute roşu fără seminţe
1- 2 cm de ghimbir
1/2 linguriţă muştar
1/2 coriandru
puţin chimen
1 linguriţă turmeric
3-4 căţei de usturoi
3 linguri de sos de roşii
100 ml supă de legume
ulei de măsline
pătrunjel
Mod de preparare
Am spălat carnea, am uscat-o, am condimentat-o cu sare şi piper şi puţin ulei de măsline peste care am pus puţin cimbru, apoi le-am bagat într-o pungă şi le-am bătut cu un sucitor. Am lăsat carnea în pungă la frigider până a doua zi.
Am tăiat carnea fâşii perpendiculat pe fibră, ciupercile, usturoiul l-am tăiat mărunt, ghimbirul l-am răzuit, ardeiul l-am tăiat după ce i-am scos seminţele şi vinele. Coriandrul, muştarul şi puţin chimen le-am zdrobit. Într-o cratiţă am încălzit uleiul am pus mixul de condimente zdrobite iar când seminţele de muştar au început să sară am adăugat carnea pe care am prăjit-o 5-6 minute la foc iute până s-a rumenit. Am adăugat usturoiul şi ghimbirul, după 1 minut am adăugat ceapa, ardeiul iute, iar peste 3 minute am adăugat ciupercile şi puţină sare. Am călit 2 minute apoi am adăugat supa de legume. Am pus un capac şi am lăsat la foc mic 5 minute. La sfârşit am pus pătrunjelul tocat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ce parere ai de aceasta Reteta? Scrie un comentariu