Cireşica







Ingrediente
  • Am făcut un blat din 7 ouă într-o tigaie dreptunghiulară, pe care l-am tăiat în trei.
  • 800 g iaurt
  • 4 ouă
  • 300 g zahăr
  • o esenţă de vanilie
  • 25 ml cremă irish BAILEYS
  • 300-350 g cireşe bine coapte, negre, fără sâmburi
  • câteva cireşe pentru ornat cu tot cu codiţe
  • un pliculet de jeleu incolor pentru ornat, Ruff
  • 30 g gelativă
  • 200 g smântână
Mod de preparare.
   Am tăiat blatul în trei, am însitopat o parte cu un sirop din apă şi 20 g zahăr. Am asamblat prăjitura tot în tava în care am făcut blatul.
Am bătut ouăle cu zahărul până şi-au dublat volumul, apoi am adăugat crema irish şi vanilia şi 20 g gelatină pe care am înmuiat-o în apă rece, am lasat-o să se hidrateze şi să-şi mărească volumul, apoi am topit-o la bain marie. Am lăsat compoziţia să se întărească forte puţin ca atunci când adaug iaurtul să nu îi stric consistenţa pufoasă. Am adăugat jumătate din cireşe fără sâmburi şi iaurtul şi am omogenizat cu grijă cu o spatulă să nu stric pufoşenia. Am dat-o 5 minute la frigider, iar când a început să se întărească am turnat peste blatul însiropat, apoi am adăugat a doua foaie de  blat însiropată, dar nu abundent(am uns cu o pensulă de bucătărie). Cu celălalt blat am făcut o altă prăjitură pentru că mai aveam  şi cremă, cratiţa în care făcusem blatul nu era destul de înaltă. Am dat peste noapte la frigider prajiturile învelite în folie de plastic (sau dacă aveţi ceva ermetic să nu prindă miros şi să nu împrăştie miros prin frigi).
      Restul de cireşe le-am lăsat peste noapte cu 5 linguri de zahăr . Le-am pus 5 minute la foc, apoi le-am dat la blender, am adăugat smântâna şi le-am ţinut pe foc fără a le da în clocot, până la punctul de fierbere. Am dat de pe foc şi am adăugat gelatina înmuiată în apă. Când  a căpătat o consintenţă de smântână tare am adăugat-o peste prăjitură. Am   pregătit jeleul cum scria la instrucţiuni şi am înmuiat cireşele prin jeleu ca să rămână frumoase şi proaspete, să nu se veştejescă. Cu cireşele obţinute astfel   am ornat prăjitura. pentru că imi rămăsese jeleu peste una dintre prăjituriam am pus restul de jeleu. Pofta mare!!! A fost minunatăăăăăă, o aromă super, când am scos tava mică din frigider, pe ea am mâncat-o ultima, pentru că o sigilasem bine cu folie de plastic ca să nu prindă miresme din frigider, mirosea CRMINAL a Baileys şi vanilie.














 Am întors prăjitura când s-a întărit, am pus hârtie de jur împrejur ca să nu curgă crema de vişine, dar nu era nevoie. Cînd s-au întărit, după 20 de minute, le-am tăiat dreptunghiular. Cred că ar fi trebuit să le mai las la frigider ceva timp şi apoi să le tai, dar mă grăbeam.

Comentarii